Incarnare in vis

Se făcea că eram împreună cu un grup de cunoștințe. Mintea mea superficială, automată îi cunoștea, dar EU nu eram interesat de numele lor.
Eram într-o excursie, la munte, într-un vehicul destul de încăpător.
Era seară.
Inițial, a început ploaia. Se lăsa întunericul și ropotul era puternic, constant, din ce în ce mai pătrunzător pentru simțurile noastre. Nu eram în chiar cea mai bună locație să ne oprim, dar deja rulota în care ne adaposteam nu mai era recomandat să circule.
Ploaia a durat toată noaptea. Către dimineața am vrut să ne punem pe drum, să ne întoarcem din excursie, era un drum irosit, dar am fost neplăcut surprinși să vedem că... nu prea se mai putea.

Deși ne aflam într-o zonă de deal, totul era inundat. Șoseaua în sine, la doar câțiva zeci de metri distanță era sub ape.
Începuse ca în afară de ploaie, să vină la vale torenți de ape, moloz, bolovani imensi.
Imi aduc aminte că grupul de prieteni cu care eram era speriat. Imi aduc aminte la fel de bine că eu nu eram. Încă nu știam sigur ce voi face, dar prea îngrijorat nu eram. Începusem să realizez că trupul pe care îl ocupam era minunat. Era ușor, nu simțeam frig sau panică, dialogul interior lipsea și era predominantă o senzație de claritate, de ușurare.
Mă simțeam de fapt atât de ușurat, încât marea majoritate a perioadei pe care cei din jurul meu o petreceau în panică, eu o petreceam în lotus.
Nu știu sigur cât timp am așteptat trecerea șuvoiului, ar fi putut fi ore sau zile. Îmi aduc aminte ca cei din jurul meu începeau să fie îngrijorați că nu vor avea mâncare. Începusem să plutesc. Simțeam în trupul meu, în special de la pelvis în jos un fior de energie, o energie familiară, care nu puteam încă să o descriu, dar știam că poate fi întărită și controlată. Simțeam că încep să plutesc...

Poate ar fi trebuit să fiu un pic mai atent, ceilalți categoric erau foarte ingrijorați. La un moment dat șuvoaiele au încetat. Să fi trecut zile? Spre orașele de câmpie nu mai era posibil să o luăm, era prea multă apă, așa că am luat-o în sus. Grupul meu avea nevoie de adăpost adevărat, hrană și apă. Aveau nevoie de un pic de siguranță în mijlocul acestor întâmplări înfricoșătoare... cel puțin pentru ei. Eu aveam nevoie să zbor.

Ne-am refugiat într-o noapte într-o clădire. Viiturile distruseseră destul de eficient porțiunea inferioară, dar mansarda, sau ce cameră o fi fost, era încă un adăpost bun. Chiar nu îmi păsa, eram resorbit în simțurile acestui corp ușor, fără nevoi și fără frici. Îmi aduc aminte că am deschis ochii pentru a mă uita la cei din jurul meu. Unii dintre ei lipseau, locul lor fusese luat de câțiva noi refugiați, copii, supraviețuitori. Majoritatea erau la fel de speriați, dar unul dintre ei era diferit. Îmi aducea aminte de mine însumi, avea ceva în plus. Parcă era mai puțin identificat cu rolul unei victime în pericol și mai mult cu al unui jucător într-un scenariu terifiant, dar foarte incitant. M-am pus să fac lotusul... pe tavan. El nu a fost surprins. Am realizat că avea propriile experiențe, propria conștiință de dezvoltat, propriile curiozități și propriile lecții, că asemenea mie nu venise în acel trup pentru dramă ci pentru joacă.

În ziua ce a urmat m-am separat o perioadă de grup. M-am concentrat cât am putut de mult pe acel fior energetic din corp, era greu, era încă atât de nefamiliar... la început doar pluteam un pic, un pic, un pic.
Mi-o fi luat zile să stăpânesc capacitatea de a zbura? Unii erau terifiați, alții sperau ca prin prezența mea să aibă o șansă în plus în pericolul ce-i înconjura, dar cum? Jocul vechi al planetei se sfârșise. Era timpul pentru o altă civilizație acum. Acolo unde aveau să se ducă mai aveau de învățat... erau doar lecții, lecții între oameni pe care nu le mai puteau învăța pe planeta lor, pentru că nu prea mai erau suficienți oameni... oricum nu suficienți pentru a reconstitui genul de societate cu care erau ei obișnuiți. Îmi era greu să îmi pese prea mult. Suferința lor era oricum o iluzie, o supraidentificare cu un complex de simțuri, identificare care nu le permitea să realizeze cât de mult pierd, ce capacități... dar nu era încă vremea acestora pentru ei, mai aveau de acumulat experiență...
Făceam totuși zboruri pe deasupra fostelor orașe, pentru a găsi adăpost pentru supraviețuitori... cine știe, poate vor putea totuși să se adapteze la această nouă lume sălbatică, în care doar semizeii puteau trăi liberi? Unii dintre ei aveau prezența înțelepciunii în ei, aveau nevoie doar de încă puțin timp...

În timpul unui asemenea zbor, peste o cascadă minunată, am îngețat uimit. Soarele acestei planete lumina puternic și plăcut peste o veritabil junglă verde-albăstruie... cascada cădea într-un lac nou-existant, clar ca un bazin de cristal... iar într-o clipă întreaga capacitate a atenției mele s-a comprimat, mi-a umplut trupul și am devenit conștient. Mi-am adus aminte că numele meu este o iluzie, un simbol dăruit de cei ce au dat naștere trupului în care sălășluiam, ca să mă poată identifica într-o lume în care trupul era singurul lucru pe care îl puteau recunoaște. Mi-am adus aminte ca într-un alt trup, dintr-o altă viață, pe o altă planeta, eu abia adormisem. În acel trup purtam alt nume. Era un trup mult mai greoi, ineficient, neîngrijit, deteriorat de expunerea la o societate atât de înapoiată precum era cea care tocmai fusese lăsată în urmă pe această planetă.

Am continuat să zbor...

Am întâlnit pe alții asemenea mie, și câțiva care mă priveau cu amuzament, pentru care trupul pe care îl purtam era la fel de învechit pentru această lume precum era societatea care părăsise deja planeta pentru mine. Ce scânteie de înțelepciune purtau în interior trupurile lor oare?
Am întâlnit alte rase, umanoide dar non-umane, supraviețuitori ai Marii Treceri, dar din păcate înapoiate moral și la nivel de conștiință. Erau violente, ignorante și lipsite de prea multă inteligență, dar aveau trupuri ancorate puternic în materiale, trupuri rezistente. Puteau folosi această nouă eră pentru a învăța și evolua, încet, încet, încet. Nefiind nici pe departe atât de inteligenți precum ultimii locuitori ai planetei, nu erau un pericol, nu aveau la îndemână puterea de a distruge trupurile noii rase de locuitori și categoric nu aveau tehnologie cu care ar fi putut distruge planeta.

Erau aproape animale... dar prădători absoluți pentru puținii supraviețuitori ai vechii civilizații.

Am găsit un adăpost pentru grupul lăsat în urmă unde ar fi putut rămâne o perioadă.
M-am întors după ei.
Cred că am lipsit mult mai mult decât percepția mea asupra timpului lăsa de înțeles, pentru că am găsit clădirea în care se adăposteau sub ape și mâl.

Am intrat sub ape pentru a-i căuta, dar senzația apei a fost atât de nouă pentru simțurile mele încât ochii mi s-au închis din reflex... mi-am luat câteva clipe pentru a-mi acomoda simțurile. Nu aveam nevoie să respir, chit că respiram desupra apelor pentru a mă bucura de stimulul asupra simțurilor. Am vrut să deschid ochii sub apă, pentru a mă orienta, dar nu am fost atent.

Am deschis ochii...


... și m-am trezit în patul meu din București. Într-un flux am simțit decuplarea acelor simțuri rafinate și cuplarea atenției mele divine la simțurile limitative materiale și la mintea superficială.
Cu fiecare simț cuplat, cu fiecare flacără de atenție care trecea prin corp mintea devenea din ce în ce mai agitată, un torent mental, o flăcăreală fără oprire de gânduri, teorii, concluzii, întrebări, fluxuri lipsite de sens.

Dar înainte ca mintea să pună completă stăpânire pe scânteia atenției mele, am realizat...

... am realizat ce absurd e ca oamenii să se întrebe de ce nu-și aduc aminte vieți anterioare, când nu-și aduc aminte nici măcar încarnările temporare din corpurile mai rafinate, cu doar zile/săptămâni/cel târziu câteva luni în urmă. Mai mult, încarnați fiind în acele vehicule rafinate, conștiința noastră este atât de joasă încât nu percepem decât vagi impresii, imagini pe care nu le putem lega într-un 'tot' coerent majoritatea timpului... ce bine ar fi pentru conștiința căutătorilor spirituali să stăpânească capacitatea visării conștiente.

... am realizat ce limitare infernală este pierderea acestor simțuri rafinate din cauza atenției perdute în simțuri grosiere ineficiente, cuplate cu mintea maimuță care fură puținul rezervor de atenție rămas.

... am realizat că singura diferență între corpul acela, aproape trup de avatar și corpul pe care îl purtăm cu toții zilnic este gradul de eficiență al trupului, dictat de nivelul de toxifiere și de tipurile de 'hrana' pe care spiritul rezident le procesează. Majoritatea tipurilor de 'hrană', sau ceea ce locuitorii actuali ai pământului consideră hrană, nu e altceva decât o formă de sediment care blochează majoritatea capacităților energetice la care am fi putut avea acces.
Puțini sunt cei care realizează că absolut orice percepție, impresie, gând și realizare este o hrană la rândul ei. Că aerul este hrană, lumina este hrană, mirosul, sunetul, senzațiile tactile, inspirația, fericirea, prana etc... toate, toate sunt hrană... iar pentru un spirit conștient într-un trup cât de cât curățat de toxine și de sedimente... este toată hrana de care ar putea avea vreodata nevoie.

... pentru ce frica de moarte, când am devenit conștient că am schimbat sute de trupuri în doar această viață ți voi mai schimba câteva sute sau mii?
... pentru ce frica de foame, când am devenit conștient că foamea e o iluzie, că trupul nu are nevoie de hrană ci de curățenie, experiență și viață, viață în forma ei cea mai sălbatică, plină de curiozitate, curaj și îndrăzneală?

Site de vânzări nou - www.quickmall.ro

Am apucat să mă uit pe un site mai nou-apărut pe scena de IT, www.quickmall.ro.
Design-ul siteului e foarte curat, frumos, din pacate prețurile cam lasă de dorit, sunt destul de scumpe (mai ales la produse Apple), și printre produsele ceva mai inovatoare sunt unele la care lipsesc cu totul descrieri (gen Nokia Booklet 3g).
Oricum au un concurs cu iPad :) Might be lucky.

First post

Salutare toată lumea, se pare că nu m-am putut abține și am intrat și eu în teritoriul on-line al blog-urilor. În aceasta primă postare vă voi oferi link-ul către blogul meu despre spiritualitate pe care sper să-l dezvolt către un nivel relativ ridicat. Vizionare plăcută.

Hello everyone, it appears I couldn't help myself and I joined the online territory of blogs. In this first post I will offer you a link towards my spirituality blog, entitled "Self-Evolution", hosted on Squidoo, which I hope to get to a relatively high level. Enjoy the view.

The Self-Evolution Lens